Meniul meu
Calendar

Scopul Fundaţiei Focul Sacru este "Renaşterea spirituală a naţiunii române", parte integrantă a marelui proiect hristic, acela care se referă la unitatea spirituală a Planetei, adică "o singură turmă şi un singur Păstor”.

Considerăm că acest deziderat va putea fi realizat numai prin întoarcerea la credinţă a oamenilor, la o credinţă reală, manifestă.

Credinţa în Dumnezeu afirmată şi manifestată este virtutea divină prin care o fiinţă îşi recunoaşte Creatorul.

De aceea, principala misiune a membrilor Fundaţiei Focul Sacru este să ajute cât mai mulţi oameni să conştientizeze, cu liberul lor arbitru, existenţa lui Dumnezeu.

"Orice ideal posedă o virtute magică, fiindcă suntem legaţi de el şi ne comunică ceva din chintesenţa sa. Dacă acest ideal este înalt, el ne aduce fără încetare nişte particule şi curenţi binefăcători: din moment ce l-am format, din moment ce ne gândim la el şi îl iubim, el este pregătit mereu să îndrepte situaţiile, şi într-o bună zi vom întâlni în viaţa noastră condiţii noi create de acest ideal. Pentru aceasta, trebuie însă să îl iubim, să ne gândim la el, să îl hrănim şi, în ciuda imensităţii sale şi a distanţei ce ne separă de el, să îl legănăm mereu în inima şi în sufletul nostru." (Omraam Mikhael Aivanhov)

Şcoala Focul Sacru îşi propune să fie o continuatoare smerită a vechii Şcoli de spiritualitate din Carpaţi. Cunoaşterea promovată şi practicată de discipolii săi are la bază Învăţătura Domnului Hristos, iar aprofundarea tainelor ei o realizăm prin iniţiere hristică.

"Atunci când urmaşii voştri vor şti să reînvie adevărata credinţă şi se vor întoarce la cele sfinte, doar atunci durerea şi nesiguranţa vor fi pe veci stârpite. Acele vremuri vor veni cândva, poate într-o mie de ani, poate în două mii de ani, dar vor veni cu siguranţă...," le spunea Zalmoxis strămoşilor noştri din aceste locuri.

Nu ne propunem să inventăm nimic. Vrem doar să ne întoarcem la rădăcini şi să regăsim puterea extraordinară a înaintaşilor noştri în a iubi, a ierta şi a sluji acestei ţări a cărei anagramare nu este întâmplător OM ÎN RAI.

Doamne ajută!

 
STIRI
05.03.2012 Fundatia Focul Sacru a implinit un an de activitate 08.03.2012 - 8 Martie, Ziua Internationala a Femeii 12.03.2012 Initierea spirituala - Calea catre adevarata cunoastere

Contul meu
Cine e online
Avem 5 vizitatori online